Expoziție de artă - „Flori de 1 Martie”
1 martie 2025, Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov
În cadrul evenimentelor legate de sărbătorirea Zilei Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Psihologie și Științele Educației organizează expoziția de artă „Flori de 1 Martie”.
Expoziția cuprinde lucrări în tehnicile string art și pictură în acrilic, pe pânză. Acestea fac parte dintr-o colecție complexă aflată la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității și sunt realizate de studenți din mai multe facultăți (PSE, EFSM, IESC, Medicină) sub coordonarea d-nei conf. dr. Simona Indreica.
Compozițiile reflectă nu atât componenta creativă, cât capacitatea de a învăța orice tehnică artistică din punct de vedere procedural, dexteritatea motrică și viteza de execuție fiind aspecte etalate în prim-plan. Prin intermediul exponatelor se demonstrează importanța antrenamentului în dezvoltarea competențelor și este de apreciat performanța la care au ajuns studenții în doar două luni de exersare. Experiența psiho-pedagogică, dar și cea de artist cu vizibilitate internațională (nume de artist – Indreica Magher), a d-nei Simona Indreica este un promotor motivațional pentru cursanții de la Terapie ocupațională.
Expoziția poate fi vizionată pe 1 Martie 2025, între orele 10.00 – 19.00
Intrarea este liberă.