Philippe Thomarel | LXXVIII: Quand le ciel bas et lourd
1 - 30 octombrie 2023
În perioada 1-30 octombrie 2023, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov prezintă expoziția artistului francez originar din Guadalupe Philippe Thomarel, rezultatul unei rezidențe artistice de o lună la Universitatea Transilvania din Brașov.
Expoziția va fi prezentată în cadrul acestei ediții a festivalului de arte vizuale Bienala Albastră și va fi vernisată pe 1 octombrie, începând cu ora 19.00, în prezența artistului și a curatoarei, dr. Cristina Simion (Tiny Griffon Gallery, Nürnberg).
Tema ei, exprimată printr-un titlu preluat dintr-un poem al lui Charles Baudelaire, este, în descrierea curatoarei, „o alegorie a viziunii artistice dezvoltate de Philippe Thomarel în cea mai recentă perioadă creativă, care declină într-o paletă cromatică foarte restrânsă - negru, alb, gri, sepia - ceea ce el numește «capitole discontinue dintr-o carte», respectiv subiectele sale favorite: poduri și capete de pod, elemente arhitectonice brutaliste, fragmente izolate care ilustrează amprenta omului asupra naturii ca progresie lentă către inexorabil”.
Vernisajul va avea loc pe 1 octombrie, începând cu ora 19.00.
Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi de luni până vineri, între orele 14.00 și 19.00. Intrarea este liberă.
Mai multe detalii găsiți AICI