Medalii de excelență la Olimpiada Europeană Euroskills 2023
5 - 9 septembrie 2023
În perioada 5-9 septembrie 2023 s-a desfășurat în Polonia, la Gdańsk, a VIII-a ediție a Olimpiadei europene EuroSkills, manifestare ce reprezintă cel mai mare eveniment dedicat educației, formării profesionale și excelenței în meserii din Europa. Organizat de WorldSkills Europe la fiecare doi ani, EuroSkills oferă celor mai bine pregătiți tineri de pe întreg continentul, șansa de a concura o singură dată în viață pentru a deveni cei mai buni din Europa în domeniul lor de activitate. La ediția din acest an au luat startul 600 de tineri din 32 de țări. Delegația României a concurat la 7 dintre cele 43 de secțiuni, 5 dintre cei 10 concurenți obținând medalii de excelență.
Secțiunea de Mecatronică a fost ca întotdeauna una dintre cele mai interesante, provocatoare și complexe secțiuni. În cadrul acesteia s-au înscris tineri din 18 țări: Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Germania, Franța, Kazahstan, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria. Majoritatea echipelor sunt pregătite timp de doi sau trei ani de echipe de experți în centre specializate de training FESTO care dispun de absolut toate dotările, echipamentele, materialele și consumabilele necesare abordării nivelului înalt al competițiilor Euroskills și Worldskills. Echipele sunt formate din doi membri cu vârsta de până la 25 ani.
La ediția din acest an, la această secțiune, România a fost reprezentată de o echipă de studenți de la Universitatea Transilvania din Brașov.
Absolvenți ai programului de studii de licență Mecatronică, de la Facultatea de Design de produs și mediu, admiși în iulie 2023 la programul de studii de masterat Sisteme Mecatronice pentru Industrie și Medicină, Mihai Cristian COSMA și Adrian CORBOȘ sunt cei doi studenți care au adus României primele Medalii de Excelență la această prestigioasă competiție.
Pe parcursul a trei zile echipele au asamblat din punct de vedere mecanic, electric și pneumatic module și stații mecatronice automatizate FESTO, le-au programat și pus în funcțiune, realizând aplicațiile necesare pentru automatele programabile care controlează stațiile și interfețele grafice pentru panourile de control, le-au testat, au identificat defecte și le-au soluționat, iar în final au optimizat întreg procesul de funcționare.
Volumul foarte mare de muncă, precum și complexitatea ridicată a sistemelor și cerințelor aplicațiilor au constituit adevărate provocări pentru toate echipele.
La finalul celor trei zile de competiție, echipa României a reușit să acumuleze 704 puncte pe scala Worldskills care i-au permis clasarea pe locul al 8-lea din 18 țări și obținerea Medaliilor de Excelență la prima participare în cadrul Olimpiadei europene, surclasând echipe de prestigiu precum cele ale Franței, Suediei, Spaniei, Belgiei, Cehiei, Poloniei, Slovaciei, Norvegiei, Lituaniei și Sloveniei, dovedind că în România și la Universitatea Transilvania din Brașov se realizează pregătire de excelență în Mecatronică și că există tineri talentați și foarte buni profesioniști.
Activitățile de pregătire ale echipei României s-au desfășurat în cadrul Centrului de Pregătire de Excelență în Mecatronică de la Facultatea de Design de produs și mediu a Universității Transilvania din Brașov, sub coordonarea prof. dr. ing. Luciana CRISTEA, prof. dr. ing. Marius Cristian LUCULESCU și șef lucr. dr. ing. Leonard Gabriel MITU.
Participarea la Olimpiada EuroSkills Gdansk 2023 a constituit și un bun prilej de schimb de experiență și de promovare a universității Transilvania din Brașov și a României, precum și o etapă importantă în ceea ce privește pregătirea participării la Olimpiada internațională WorldSkills Lyon 2024.
Susținerea echipei de Mecatronică a României este asigurată de Universitatea Transilvania din Brașov și compania Festo România, alături de parteneri importanți din mediul economic: Siemens Industry Software, Miele, Raptronic, Auconsys, Assembla Engineering, IFM Electronic, ASTI Automation, Normandia, Premium Aerotec Romania, Insulheat etc.