UNITBV devine membru cu drepturi depline în Alianța UNITA
03.07.2023
Comisia Europeană a aprobat finanțarea pentru încă patru ani a consorțiului UNITA, din care face parte și Universitatea Transilvania din Brașov.
Finanțarea totală a consorțiului se ridică la 14,4 milioane de euro
Alianța UNITA – „Universitas Montium”, din care și Universitatea Transilvania din Brașov face parte din acest an ca membru cu drepturi depline, își va continua activitatea până în 2027, contribuind la strategia de reconfigurare a învățământului superior în Uniunea Europeană.
Universitatea Transilvania din Brașov a intrat în alianța UNITA încă din anul 2021, ca membru asociat. Începând din acest an, alături de alte 9 universități europene, Universitatea Transilvania este membru cu drepturi depline.
Ca membră a consorțiului UNITA, Universității Transilvania din Brașov i-a fost alocată o finanțare de 1,2 milioane de euro pentru atingerea obiectivelor sale în cadrul consorțiului: susținerea activităților de integrare și unificare a comunității europene, creșterea calității mobilităților internaționale și a actului educațional și de cercetare și întărirea identității culturale și a valorilor europene.
UNITA este o alianță de universități din zone montane sau aflate la granița teritoriului național, care au în comun și faptul că sunt plasate în arii geografice în care se vorbesc limbi romanice. În filosofia consorțiului, componenta lingvistică este un important element de coeziune. Apartenența membrilor săi la comunitatea neolatină europeană poate fi un catalizator al integrării într-o comunitate științifică omogenă, aptă să creeze hub-uri orientate pe dezvoltare durabilă, economie circulară și conservare a patrimoniului cultural.
Alianța UNITA – „Universitas Montium” are asigurată continuitatea până în 2027, în urma aprobării solicitării făcute de aceasta către Comisia Europeană. Consorțiul format din instituții de învățământ superior din mai multe țări va rămâne astfel în cadrul inițiativei „Universități Europene" și va contribui la revoluționarea calității și competitivității învățământului superior european.
Comisia Europeană a evaluat primii trei ani de activitate a alianței și a apreciat că rezultatele obținute sunt valoroase. Prin extinderea numărului de membri, potențialul inovator al alianței a sporit și a permis și accesul la finanțarea maximă oferită de Comisie.
Strategia Uniunii Europene vizează creșterea competitivității învățământului superior din țările sale, prin aprofundarea cooperării între instituții și prin mobilități ale studenților, profesorilor și ale personalului auxiliar. Alte obiective includ partajarea resurselor fizice, a cursurilor oferite de instituțiile membre, a expertizei, a datelor și a infrastructurii. Creat în 2020, consorțiul avea ca membri fondatori Universitatea din Beira Interior (Portugalia), Universitatea din Zaragoza (Spania), Universitatea din Torino (Italia), Universitatea din Pau et des Pays de L'Adour și Universitatea Savoie Mont Blanc (Franța) și Universitatea de Vest din Timișoara (România). În septembrie 2021, UNITA s-a extins cu șase noi parteneri: Institutul Politehnic din Guarda (Portugalia), Universitatea Brescia (Italia), Universitatea Publică din Navarra (Spania) și Universitatea Transilvania din Brașov (România), Haute Ecole Spécialisée de Suisse Occidentale (Elveția) și Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Chernivtsi (Ucraina).
În raportul de evaluare al primelor 18 luni, Agenția Erasmus+ a considerat că UNITA este „în mod clar pe drumul de a deveni o universitate europeană complet dezvoltată".