Sănătate pentru toți – provocarea Zilei Mondiale a Sănătății 2023
6 aprilie, ora 15:00, Aula Universității
Joi, 6 aprilie 2023, începând cu ora 15:00,la Aula Universității Transilvania din Brașov va avea loc o masă rotundă sub egida Zilei Mondiale a Sănătății. Aceasta va fi organizată de Universitatea Transilvania din Brașov - Facultatea de Medicină, împreună cu Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate din București.
Îndemnul Zilei Mondiale a Sănătății din acest an: “Sănătate pentru toți” devine o provocare, dacă ne uităm la fenomenul de deșertificare medicală care începe să-și facă simțită prezența din ce în ce mai mult și în România. Tocmai de aceea, va avea loc o dezbatere care va aborda riscurile aduse de fenomenul deșertificării medicale și va aprofunda și analiza soluțiile posibile, precum planificarea multianuală a necesarului de resurse umane în sănătate, alocarea de noi roluri și sarcini în echipa de profesioniști din sănătate din comunitate, sau rolul echipei multidisciplinare în asistența medicală primară.
Alături de gazdele evenimentului, la masa rotundă sunt invitați doamna dr. Cristina Agnes Vecerdi (Deputat PNL Brașov), domnul Mihai Cătălin Văsii (Prefect, Brașov), doamna Anca Daisa (Director Executiv, Casa de Asigurări de Sănătate din Brașov), doamna dr. Claudia Bularca (Direcția de Sănătate Publică Brașov), alături de alți reprezentanți ai instituțiilor profesionale cheie din domeniul sănătății din Brașov.
Cei interesați pot participa la dezbaterea de la Aula Universității.