Interpretare de locul 1
Festivalul internațional Rezonanțe Sonore Online
Pianista Bianca Șelaru, studentă a Facultății de Muzică a obținut locul 1 la concursul de interpretare vocală și instrumentală desfășurat în cadrul Festivalului Internațional Rezonanțe Sonore Online. La competiție au participat 135 de muzicieni din România, Germania, Spania, Portugalia, Republica Moldova etc.
Bianca Șelaru este studentă la pian în anul I, la programul de masterat al Facultății de Muzică și este îndrumată de prof. dr. Corina Ibănescu. Performanța ei nu este singulară. Tot în acest an a obținut și locul 2 la Concursul Internațional de Canto și Pian „ Emil Rotundu”.
Premiile confirmă rezultatele excepționale din timpul anilor de studiu. Pianista a obținut media 10 la licență și tot cu 10 a fost admisă la masterat. Performanțele sunt cu atât mai notabile, cu cât orele de instrument au fost aproape în totalitate online.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Arta Sonoră, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Muzeul Național George Enescu și Kunst-und Kulturhaus Schȕler.