UNITBV, a treia universitate din România în topul Best Global Universities
Potrivit clasamentului Best Global Universities Rankings realizat de US News & World Report, dintr-un total de 1678 de universități ierarhizate, Universitatea Transilvania din Brașov ocupă locul 328 la nivel european, și 792 la nivel global. Dintre universitățile din România, mai sus în clasament față de UNITBV, se află Universitatea de Vest din Timișoara, pe locul 241 în Europa, respectiv 557 la nivel mondial și Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca (locul 259 în Europa şi 595 la nivel global). În top se mai află Universitatea Politehnică Bucureşti (locul 330 în Europa şi 801 la nivel global), Universitatea Bucureşti (locul 330 în Europa şi 959 la nivel global) şi Facultatea de Medicină Carol Davila (locul 403 în Europa şi 1022 la nivel global).
Primele locuri în clasamentul global sunt ocupate de Harvard, MIT, Stanford University şi University of California--Berkeley, toate din Statele Unite, urmate de Oxford din Marea Britanie. La nivel european, topul este dominat de Marea Britanie, cele mai bune universități fiind desemnate Oxford, Cambridge, University College London, Imperial College London, Swiss Federal Institute of Technology Zurich, University of Edinburgh, King's College London, University of Copenhagen, University of Amsterdam şi Universitatea Sorbona.
Indicatorii de performanță ai Best Global Universities Rankings sunt: reputația mondială (12.5%), reputația regională (12.5%), numărul publicațiilor (10%), numărul cărților (2.5%), numărul conferințelor (2.5%), impactul normalizat al citărilor (10%), numărul total de citări (7.5%), numărul de publicații regăsite în topul celor mai citate 10% publicații (12.5%), procentul publicațiilor regăsite în topul celor mai citate 10% publicații (10%), procentul publicațiilor cu colaborare internațională raportat la totalul peţțară (5%), procentul publicațiilor cu colaborare internațională al instituției (5%), numărul de lucrări citate regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări în domeniul de referință (5%), procentul publicațiilor regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări (5%).