Zilele Educației Mecatronice - rezultate remarcabile pentru studenții brașoveni
Urmare a rezultatelor de excepție din ultimii ani, echipa Universității Transilvania din Brașov va reprezenta România la Competiția Internațională Worldskills – Kazan 2019
Rezultate remarcabile pentru studenții mecatroniști brașoveni la concursurile organizate în cadrul manifestărilor "Zilele Educației Mecatronice – Cluj-Napoca 2019". Pentru a șaptea oară în ultimii nouă ani studenții mecatroniști brașoveni ocupă primul loc la cea mai complexă și dificilă competiție - Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Sisteme Mecatronice.
În perioada 21-24 Mai 2019, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, Departamentul de Mecatronică și Dinamica Mașinilor au organizat a X-a ediție a manifestărilor intitulate „Zilele Educației Mecatronice”. La acest eveniment au fost prezente centrele universitare din România care asigură pregătire de excelență în domeniul mecatronic (Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava) și reprezentanți ai Universității Tehnice a Moldovei.
Universitatea Transilvania din Brașov a fost reprezentată la acest eveniment de studenți și cadre didactice de la programul de licență Mecatronică din cadrul Departamentului de Design de produs, Mecatronică și Mediu, Facultatea Design de Produs și Mediu.
În cadrul manifestărilor au avut loc mai multe competiții:
- Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Sisteme Mecatronice;
- Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Roboți Mobili;
- Concursul Național de Sisteme Mecatronice de Zbor fără Pilot;
- Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești;
- Concursul National de Realizări în Domeniul Mecatronicii;
La Olimpiada Națională de Mecatronică –secțiunea Sisteme Mecatronice, studenții brașoveni au obținut premiul I iar la Concursul Național de Sisteme Mecatronice de Zbor fără Pilot-secțiunea Indoor, echipa Universității Transilvania din Brașov s-a clasat pe locul al II-lea. Tot locul secund a fost obținut de un reprezentant al Universității Transilvania și la Sesiunea Națională de Comunicări Studențești. Studenții brașoveni au mai fost răsplătiți și cu mențiuni printre care se numără mențiunea și premiul special ”Nicolae Alexandrescu”, oferit de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării și mențiunea și premiul special oferit de Institutul Național de Cercetare-Dezvolatre pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării.
Urmare a rezultatelor de excepție din ultimii ani, echipa Universității Transilvania din Brașov va reprezenta România, în perioada 22-27.08.2019, la Competiția Internațională Worldskills – Kazan 2019 (www.worldskills2019.com , www.worldskills.ro). Worldskills International 2019 reprezintă prima participare a României la Secțiunea de Mecatronică din cadrul acestei competiții.